România este încă pionieră la acest capitol, nu atât prin calitatea programelor MBA existente pe piaţă, cât prin determinarea oamenilor de a apela la astfel de cursuri de specializare. Există însă şi o altă cauză pentru care astfel de programe nu sunt prea accesate: costurile pe care un absolvent de MBA trebuie să le achite sunt cuprinse între 5.000 şi 35.000 de euro. Preţul este dictat de durata cursului, de renumele instituţiei care îl organizează, dar şi de valoarea „colegilor” de şcoală.
Cei mai mulţi dintre cei care au avut şansa de a face un MBA au fost trimişi la specializare pe banii companiilor în care activează. Chiar dacă declanşarea crizei a afectat bugetele alocate pentru programele de pregătire ale salariaţilor, Adriana Duţescu, directorul programului MBA Româno-Canadian, susţine că interesul pentru astfel de cursuri s-a menţinut constant, fiind de părere că în 2011 vom asista la o revigorare a pieţei.
A crescut interesul angajatorilor
De altfel, ultimul raport „QSTop MBA Jobs&Salary Trends” întocmit de TopMBA.com arată o aplecare mult mai atentă a angajatorilor de pe piaţa locală către absolvenţii de MBA. Astfel, oferta de joburi pentru aceşti specialişti este cu 26% mai mare în acest an decât în 2009. Disponibilitatea de a recruta acest gen de personal este dictată şi de scăderea pretenţiilor salariale pe care le ridică în acest moment candidaţii. Mulţi dintre ei acceptă să lucreze pe sume la jumătatea celor pe care le puteau câştiga înainte de declanşarea crizei economice. Raportul citat arată că în ţara noastră un absolvent de MBA este ofertat cu un salariu anual de aproximativ 33.000 de euro. Spre comparaţie, un posesor al unei diplome similare câştigă dublu în Rusia sau Polonia.
În ciuda faptului că lefurile au fost ajustate serios în România, absolvenţii de MBA rămân totuşi privilegiaţi. Cursurile urmate le pot asigura în foarte multe cazuri o ascensiune spectaculoasă în activitatea profesională. „De regulă, ascensiunea unui absolvent de MBA este destul de rapidă şi acest salt se traduce şi printr-un pachet de beneficii adecvat, care implică nu doar un salariu corespunzător răspunderilor asumate prin poziţia de top management, dar şi o serie de beneficii suplimentare individuale sau de familie - asigurare medicală privată, acţiuni ale companiei etc.”, ne-a explicat Adriana Duţescu.
În plus, un astfel de curs contribuie la „arderea” unor etape din carieră şi la o posibilă ascensiune spre o poziţie de top management. Directorul Programului MBA Româno-Canadian este de părere că o diplomă de acest gen îţi asigură „undiţa” cu care să pescuieşti şi te învaţă diferite tehnici de a avea succes. „Totuşi, nu-ţi pune şi peştele în undiţă, ca să mă exprim mai plastic. MBA-ul desăvârşeşte, rafinează şi valorizează nişte abilităţi şi capabilităţi personale existente, îţi asigură coerenţă şi conexiune în gândirea macroeconomică, te ajută «să te vinzi mai bine» şi să asiguri mai multă consistenţă personalităţii tale”, a mai spus Adriana Duţescu.
Salariul lunar al unui absolvent MBA pe ţări
- Marea Britanie: 6.000 euro
- Elveţia: 5.800 euro
- Franţa: 5.200 euro
- Belgia: 4.700 euro
- Rusia: 4.200 euro
- Polonia : 3.700 euro
- România : 2.750 euro
- Grecia : 2.150 euro
- Bulgaria : 2.000 euro
Sunt companii care solicită expres absolvirea unui MBA pentru anumite poziţii manageriale, altele nu condiţionează o diplomă de MBA pentru un open job. Însă cu cât poziţia de management este mai înaltă, cu atât mai mult un MBA devine obligatoriu
Adriana Duţulescu, directorul programului MBA Romåno-Canadian
Read 146 times
