An error occured during parsing XML data. Please try again.
Today News
Video's

Marile reţele de retail au ajuns să se bată în magazine mici

Vremea deschiderilor de mari suprafeţe de retail se apropie de sfârşit, în condiţiile în care Capitala şi marile oraşe din România sunt deja înţesate de astfel de magazine. În căutare de creştere şi cotă de piaţă, marile reţele de retail s-au orientat către magazine tot mai mici, pentru a acoperi oraşele mici unde nu erau prezente deja, în timp ce în marile oraşe a crescut interesul pentru segmentul magazinelor de proximitate, neglijat până de curând de investitori.



Companii multinaţionale care s-au arătat interesate doar de deschiderea de mari suprafeţe de retail au început de curând să inaugureze şi ma­gazine mai mici. Un exemplu este cel al reţelei Cora, care are la Bu­cu­reşti, în cartierul Pantelimon, cel mai mare hipermarket din Româ­nia, de 16.000 de metri pătraţi. Anul acesta francezii au deschis însă la Baia Mare, într-un mall, un hiper­mar­ket de numai 4.500 de metri pătraţi. La fel este şi cazul reţelei Metro, intrată încă din 1996 pe piaţa ro­mânească, care a deschis numai ocazional magazine după 2005. Anul acesta compania  germană a relansat extinderea prin inaugurarea unui format mult mai mic de magazine, Metro Punct, cu suprafeţe de 1.500-2.000 de metri pătraţi, deschizând patru astfel de unităţi în oraşe în care nu mai existau magazine cash& carry.
În acelaşi timp, reţeaua de hipermarketuri cu profil de discount Kaufland s-a extins puternic în 2010, inaugurând 13 unităţi comerciale cu banii împrumutaţi anul trecut de la BERD. Ultimele magazine, deschise în special în oraşele mici, au însă su­prafeţe de aproximativ 3.000 de me­tri pătraţi, în timp ce primele hipermarketuri Kaufland erau de două ori mai mari.

Magazinele de proximitate, în vizorul investitorilor


În marile oraşe retailerii au găsit o nişă de piaţă încă nedezvoltată fără a lua în calcul micile afaceri independente - cea a magazinelor de pro­xi­mitate. Acestea au început să ca­pete din ce în ce mai multă relevanţă în comerţul românesc, pe măsură ce marile formate au ajuns la saturaţie. Totodată, din ce în ce mai multe spaţii comerciale stradale au devenit disponibile ca urmare a crizei, chirii­le fiind şi ele mai avantajoase.
Marile reţele, precum Mega Image, Billa şi Carrefour, au început încă din 2008 şi 2009 să deschidă unităţi comerciale hibride, cu su­pra­feţe între 400 şi 900 de metri pătraţi în Bucureşti şi marile oraşe. Acestea ar putea fi numite şi supermarketuri, dar şi magazine de proximitate, având ca public-ţintă populaţia din imediata vecinătate.
În 2010, investitorii s-au orientat însă către magazine şi mai mici, cu suprafeţe de vânzare între 50 şi 250 de metri pătraţi. Cu o investiţie consistentă şi o extindere agresivă, o­mul de afaceri Dinu Patriciu a mizat în 2010 pe segmentul magazinelor de proximitate, lansând re­ţeaua Mic.ro. În nouă luni de la lansare, numărul magazinelor Mic.ro a ajuns la peste 200, cele mai multe în Ca­pi­tală, suprafaţa medie a unei unităţi fiind de 50 de metri pătraţi. Planu­rile prevăd însă 1.000 de astfel de ma­gazine până la finele anului vii­tor. Interesant este şi experimentul platformelor mobile Mic.ro, un concept de magazine pe platforme auto. Există deja aproape 100 de Mic.ro mobile în Capitală şi localităţile apro­piate, planul fiind să se ajungă la 2.000 de astfel de unităţi.
Chiar dacă unele supermar­keturi ale sale ajung şi la 350 de metri pă­traţi, reţeaua belgiană Mega Image a do­rit să-şi consolideze şi mai mult pre­­zenţa pe segmentul micilor ma­ga­zine. Luna aceasta, retailerul a lan­sat conceptul Shop&Go, primul astfel de magazin, deschis în Capi­ta­lă, a­vând o suprafaţă de 170 de metri pătraţi.

Hipermarketurile reiau extinderea la anul


Criza s-a resimţit şi în planurile de extindere ale retailerilor, mai ti­mi­de decât în anii precedenţi. Reţe­lele de discount au continuat să des­chidă magazine, deşi ritmul a încetinit faţă de 2009. În schimb, reţelele de supermarketuri au sporit numă­rul deschiderilor, stimulate şi de scăderea nivelului chiriilor la spaţii­le comerciale.
În lipsa proiectelor majore, re­ţe­lele de hipermarketuri aproape că au oprit expansiunea, cu numai şase unităţi deschise în 2009 şi patru magazine inaugurate anul acesta. Anul viitor companiile vor relansa însă extinderea, urmând să fie des­chise mai multe proiecte comerciale de mare anvergură. În 2011 marile re­ţele de hipermarketuri vor deschi­de în jur de zece hipermarketuri, iar alte proiecte sunt deja anunţate pentru 2012.
Carrefour a anunţat deja două deschideri anul viitor la Bucureşti şi Botoşani, iar Auchan, care nu a inaugurat niciun magazin în acest an, va avea deschideri la Craiova, Constan­ţa şi Iaşi. Reţeaua Cora va deschide trei unităţi comerciale anul viitor,
la Constanţa, Drobeta Turnu Se­ve­rin şi Constanţa, în timp ce Real, care a deschis doar un hipermarket în 2010, spune că va relua ritmul de ex­tindere planificat, de două-trei hiper­marketuri pe

Explozie de magazine deschise în decembrie


Marile reţele de magazine deschid în luna decembrie aproape 30 de unităţi comerciale, aproximativ un sfert din toate magazinele inaugurate în cursul anului 2010. În aceste condiţii, companiile de retail au inaugurat pe parcursul acestui an puţin peste 120 de magazine, mai puţin cu zece unităţi comerciale decât în 2009.
Mega Image a deschis cele mai multe magazine, cinci la număr, dintre care două unităţi din noul format Shop&Go. Totodată, reţeaua MiniMax, preluată de Dinu Patriciu în această vară, a deschis patru magazine, la fel ca şi reţeaua de magazine de proximitate Profi.
În acelaşi timp, reţeaua germană de magazine de discount Penny Market a deschis deja patru unităţi comerciale şi ar mai putea inaugura alte două-trei magazine până la finalul anului.
Francezii de la Carrefour deschid trei supermarketuri Carrefour Market în decembrie, iar Kaufland, Metro şi Plus au inaugurat câte două unităţi comerciale. Billa a deschis în această lună un singur supermarket, însă a inaugurat mai multe magazine în prima jumătate a anului.

2011 cu surprize


Anul viitor poate aduce surprize pe piaţa de retail. Se vorbeşte tot mai des despre intrarea reţelei Tesco pe piaţa românească, printr-o achiziţie importantă. Interesul companiei britanice Tesco pentru piaţa autohtonă e cunoscut de mai mulţi ani, pentru că au mai fost tatonări. Unele indicii arată către reţeaua de hipermarketuri Real, controlată de grupul Metro, însă oficialii grupului german au infirmat informaţiile, precizând că nu au în plan vânzarea operaţiunilor Real din România.
La rândul său, reţeaua Lidl, deşi este prezentă de mai mulţi ani pe plan local, nu a precizat încă unde şi când vor fi primele deschideri în România. După toate probabilităţile, primele magazine vor fi inaugurate anul viitor, la sfârşitul lunii martie sau în aprilie, înainte de Paşte. Momentul ar pu­tea corespunde şi cu demararea campaniei de reamenajare a magazinelor Plus, preluate de com­pania germană în acest an. Ar fi cea mai mare operaţiune de rebranding din retailul ro­mâ­nesc, reţeaua Plus numărând în prezent 108 unităţi comerciale. .