Totuşi, pe lângă construcţia propriu-zisă a conductei, cele mai mari costuri vor fi generate de dezvoltarea zăcămintelor gazeifere necesare pentru aprovizionarea gazoductului, în regiuni precum Marea Caspică, Orientul Mijlociu sau nordul Africii, au declarat analiştii Raiffeisen Centrobank într-o notă către investitori, citând o prezentare organizată de grupul OMV, membru al consorţiului Nabucco.
Fondurile pentru dezvoltarea exploatărilor gazeifere nu vor fi suportate doar de membrii consorţiului, se arată în nota Raiffeisen.
"Costurile pentru proiectul Nabucco sunt de 7,9 miliarde de euro. Toate celelalte cheltuieli şi investiţii suplimentare în alte proiecte nu trebuie calculate drept costuri adiţionale ale gazoductului", a afirmat un purtător de cuvânt al OMV, citat de Bloomberg.
Nabucco va avea o capacitate anuală de transport de 31 miliarde metri cubi de gaze naturale. Gazoductul are ca scop diversificarea surselor de furnizare a Europei cu gaze naturale prin accesarea producătorilor din regiunea Caspică şi Asia Centrală.
Proiectul este dezvoltat de un consorţiu de companii din care fac parte Transgaz Mediaş, MOL (Ungaria), OMV (Austria, acţionarul majoritar al OMV Petrom), Bulgargaz (Bulgaria), BOTAS (Turcia) şi RWE (Germania).
