An error occured during parsing XML data. Please try again.
Today News
Video's

Oltchim vinde participaţii în mai multe firme

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea vrea să vândă prin licitaţie cu strigare activul Divizia de Materiale de Con­strucţii - RAMPLAST, specializată în produc­ţia de profile PVC, iar preţul de pornire a fost stabilit la 31,79 milioane de lei, la care se adaugă TVA.


Acţionarii au mai decis vânzarea unor pachete de acţiuni deţinute de Oltchim la alte trei firme. Astfel, combinatul va scoate la vânzare 900 de părţi sociale deţinute la Protectchim (30% din capitalul social) la un preţ de pornire de 1,71 mi­lioane de lei, 30% din acţiunile Designro pentru minimum 112.000 de lei şi 25% din capitalul Mentchim cu cel puţin 375.000 de lei.
Oltchim Râmnicu-Vâlcea, cea mai importantă unitate din industria petrochimică din România, are ca acţionar majoritar statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (54,79%). Societatea a raportat, în luna octombrie 2010, o cifră de afaceri de peste 137,663 milioane de lei (circa 32,4 milioane de euro), în creştere cu peste 14% faţă de media primelor 10 luni din anul curent.