Wauquiez a reiterat poziţia comună franco-germană, potrivit căreia aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen este "prematură".
"Suntem într-un sector în jurul României, Bulgariei şi Greciei", unde se concentrează "trei sferturi dintre problemele" legate de intrarea persoanelor şi bunurilor în UE: imigraţia ilegală, traficul de arme, problematica drogurilor, traficul de copii", a afirmat ministrul francez.
Ungaria, care deţine preşedinţia semestrială a UE, este favorabilă aderării României şi Bulgariei la Schengen, dacă cele două ţări vor îndeplini toate condiţiile tehnice cerute.
Şansele Bucureştiului şi Sofiei de a adera în martie 2011 s-au topit ca zăpada la soare după reticenţele exprimate de Franţa şi Germania, comentează AFP.
Intrarea unei ţări în spaţiul Schengen trebuie să beneficieze de acordul tuturor celorlalţi membri, iar reticenţele Germaniei şi Franţei au practic valoarea unui veto.
Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a declarat joi că Germania se opune pentru moment aderării României şi Bulgariei, cu ocazia unei deplasări în Ungaria.
