An error occured during parsing XML data. Please try again.
Today News
Video's

Şeful ANAF: Nu va fi un nou protest al angajaţilor de la Finanţe

Nu va fi un nou protest în această instituţie, deoarece cred în maturitatea majorităţii angajaţilor, a declarat, sâmbătă dimineaţa, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar.

Acesta a afirmat că este convins că liderii sindicali vor veni la negocierile de la MFP.

'Sunt convins că liderii sindicali vor veni la negocieri pentru că nu poţi să negociezi obtuz şi să încurajezi plata nemuncii în România', a spus Blejnar.

Potrivit acestuia, reprezentanţii MFP au făcut deja indicatorii structurali de competenţă şi performanţă, respectiv 4-5 indicatori.

'Vor fi calculate sume pe aceşti indicatori pentru toate judeţele din ţară. Dacă un judeţ nu va lua procente pentru indicatorul privind planul de încasări va lua pentru ceilalţi indicatori. Cred că oamenii vor fi mulţumiţi de ceea ce am realizat', a subliniat preşedintele ANAF.

Related tags