Astfel, în momentul în care s-a dat start înscrierilor, proaspăt reînfiinţatul cerc a fost asaltat de sute de cereri. Însă, din noianul de solicitări au fost selectaţi doar cei mai talentaţi dintre copiii care visau la o carieră în lumea teatrului. În momentul de faţă la cercul de teatru vin aproximativ 100 de copii, împărţiţi în patru grupe, de la preşcolari şi până la elevi de liceu.
„Avem copii de la cei mai mici până la cei mai mari, de liceu. Cu toţii sunt foarte talentaţi şi abia aşteaptă să revină la cursuri“, spune cu mândrie Andra Dhkili ( 26 ani), dascălul viitorilor artişti.
Cursurile se desfăşoară de luni până miercuri, de la ora 9.00 şi până seara la ora 18.00. La cursurile de teatru, micuţii învaţă cum să îşi pună în evidenţă calităţile. Cei mai buni dintre ei vor face parte dintr-o trupă de teatru cu ajutorul căreia Palatul Copiilor din Slobozia va pribegi prin ţară, la toate festivalurile şi concursrurile de teatru.
„M-am gândit ca să lucrăm cu schiţe din Cehov sau Caragiale. Distribuţia rolurilor se va face abia în semestrul al doilea.“, promite dascplul artiştilor de la Slobozia. Jocul de-a scena
Până la momentul în care vor străluci pe scenă, viitorii artişi trebuie să muncească din greu. La fiecare curs ei învaţă cum să devină actori profesionişti. I-au lecţii de dicţie, le sunt testate abilităţile şi talentul, precum şi imaginaţia.
În sala cercului de Teatru de la Palatul Copiilor din Slobozia, copiii aşteptau cuminţi ca doamna profesoară, tânăra artistă Andra Dkhili , să înceapă cursurile.
Astăzi vor învăţa câteva lucruri despre arta improvizaţiei. Profesoara joacă rolul povestitorului, iar restul grupei trebuie să creeze atmosferă cu ajutorul cuvintelor rostite de dascăl.
Citiți mai multe amănunte în ediția de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!
