Reprezentanţii autorităţilor şi economiştii au reale dificultăţi în a explica publicului că reducerea veniturilor din sectorul privat şi mai ales din cel public sunt fireşti după excesele care au precedat criza. Cu atât mai greu poate fi acceptat faptul că, dacă respectivele ajustări nu se pot realiza direct şi eficient prin scăderea cheltuielilor şi reducerea salariilor şi pensiilor, atunci intervin automat mecanismele inflaţiei sau ale cursului valutar. În plus, sunt nevoiţi acum să admită şi bancherii, avem nevoie şi de un proces de „delaveraging”, adică de reducere a gradului de îndatorare a populaţiei. Ceea ce înseamnă că băncile nu vor putea să mai acorde, o bună perioadă, prea multe credite sectorului privat. Sau, cel puţin, nu într-un ritm comparativ cu ce s-a întâmplat în perioada de supraîncălzire a economiei.
Cåt de repede este prea repede?
Într-un raport al FMI din vara lui 2006, referitor la posibilele efecte ale aderării României la UE, în comparaţie cu ce s-a întâmplat în Grecia, Irlanda, Spania şi Portugalia, ţări care se confruntă acum cu grave probleme economice, se arată că nivelul veniturilor la momentul aderării acestor state era cu mult sub media UE, iar procesul de „catching-up” s-a dovedit a fi semnificativ în timp. „În cazul acestor ţări, procesul de convergenţă a durat mulţi ani, iar experienţa sugerează că România, care are un nivel al veniturilor reale mult mai redus, va avea de parcurs mai degrabă un maraton decât un sprint scurt în procesul de convergenţă către standardele de viaţă UE”, apreciau analiştii FMI. „Creşterea speranţelor cu privire la salturi rapide ale veniturilor pe cap de locuitor poate fi dăunătoare în sine, prin faptul că încurajează populaţia să cheltuiască peste posibilităţi (pe baza veniturilor viitoare), conducând astfel la creşterea gradului de îndatorare a consumatorilor şi la expansiunea nesustenabilă a consumului”, atenţionau experţii FMI. Avertismente care, din păcate, s-au adeverit. Expansiunea creditului e legată de nivelul de interme-diere financiară, dar se ridică întrebarea „Cât de repede este prea repede?”. Şi asta în ciuda faptului că ponderea în PIB a împrumuturilor acordate sectorului privat românesc de băncile comerciale e de două ori mai redusă decât în Bulgaria sau Cehia.
„Uti, non abuti”
În situaţia unei creşteri rapide a creditului, deseori deteriorarea indicatorilor de prudenţialitate este ulterioară înrăutăţirii indicatorilor de criză. De aceea, o politică macroeconomică prudentă este importantă pentru a limita agravarea calităţii creditului, avertizau experţii internaţionali. În concluzie, studiul FMI arăta că procesul de convergenţă spre standardele europene, inclusiv în privinţa gradului de intermediere financiară, are tendinţa de a accelera prea tare, fapt care implică riscuri pe măsură, motiv pentru care este nevoie de o politică macroeconomică prudentă şi de măsuri de temperare. Din păcate însă, după o perioadă de relativă stabilitate, situaţia a scăpat de sub control chiar în anii premergători crizei, după cum rezultă şi dintr-o analiză a prim-viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu. Acesta arată că după ce în perioada 2001-2004 sporul anual mediu al gradului de intermediere financiară a fost de 1,6 puncte procentuale, în perioada 2005-2008 s-a înregistrat o dinamică alertă de 5,5 puncte, respectiv de 3,5 ori mai mare. Alternativele de care dispun băncile, notează acesta, pe fondul liberalizării contului de capital, conferă politicii prudenţiale o putere limitată în raport cu politicile fiscale şi de venituri în procesul de moderare a expansiunii nesănătoase a creditului în economie. „În plus, deşi au produs efecte notabile pe termen scurt, măsurile prudenţiale şi-au pierdut din eficacitate pe parcursul timpului, mai ales în contextul integrării financiare după intrarea în UE”, admite Georgescu, al cărui expozeu este împachetat în citate şi proverbe cu privire la prudenţă şi cumpătare, precum „Prudenţa dă sfaturi înţelepciunii” sau „Să uzezi, dar să nu abuzezi - Uti, non abuti”.
Suntem supraîndatoraţi
O politică a cumpătării pare a fi fost adoptată şi de băncile comerciale, deşi acestea s-au plâns tot mai frecvent în ultima perioadă mai degrabă de lipsa cererii de credite decât de riscurile nerambursării împrumuturilor. „Problema este că nivelul de trai al românilor a fost forţat excesiv prin creditare, astfel că acum asistăm la un proces de «deleveraging», de corectare a supraîndatorării”, spune Răzvan Munteanu, vicepreşedintele Raiffeisen Bank. El consideră că, din cauza supraîndatorării populaţiei, creditarea va rămâne sufocată şi în următoarea perioadă. „Explozia împrumuturilor din 2007-2008 face dificilă acordarea de noi finanţări. Indicatori precum volumul de credite raportat la PIB, mult mai redus în comparaţie cu alte ţări dezvoltate, pot fi nerelevanţi dacă ne uităm că cele peste patru milioane de români împrumutaţi au un nivel de îndatorare foarte ridicat”, adaugă Munteanu. De acum înainte, consideră acesta, convergenţa nivelului de trai către standardele occidentale trebuie să se facă raţional, aşa cum s-a întâmplat de altfel în perioada 2000-2004, înainte de intrarea în NATO şi aderarea la Uniunea Europeană. „Dacă ne uităm la anii 2006-2008, atunci a avut loc o creştere de 50% a puterii de cumpărare, evident mult peste realităţile locale, fapt care a dus la derapajele majore pe care trebuie să le corectăm acum”, adaugă el. Din aceste motive, dar şi pentru că evoluţia economiei rămâne nesigură în următorul an, bancherul preconizează că volumul de noi credite va rămâne modest.
Read 62 times
