Potrivit unei surse din cadrul Agenţiei Federale ruse de Transport Aerian, un motor al aeronavei aparţinând companiei Kogalimavia a luat foc în timpul decolării de pe aeroportul Surgut, din Siberia. Avionul urma să aterizeze pe aeroportul Domodedovo din Moscova.
Potrivit primelor informaţii, o persoană a murit şi alte 34 au fost internate în spital după ce s-au intoxicat cu fum, relatează agenţia RIA Novosti. La bordul avionului se aflau 116 pasageri şi 8 membri ai echipajului.
Dintre persoanele internate, patru se află în stare critică.
"Serviciile de urgenţă nu au reuşit să stingă flăcările şi a avut loc o explozie. Din fericire, pasagerii şi membrii echipajului au fost evacuaţi la timp", se arată în comunicatul emis de comitetul de anchetă, care mai precizează că la locul accidentului a fost descoperit un singur cadavru, cu arsuri severe.
Deocamdată cauza accidentului nu este cunoscută, autorităţile demarând o anchetă. "Aeronava rula pe pistă, pregătindu-se de decolare. Specialiştii nu înţeleg ce a declanşat focul", a declarat ministrul Transporturilor, agenţiei Interfax.
Foto: RIA Novosti