Potrivit reprezentanţilor Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău, artistul are o o patologie mixtă şi pulmonară, fiind internat la secţia pneumologie. Starea lui nu este una gravă, astfel că va putea fi externat în câteva zile.
Ilie Micolov s-a născut la Suceava, în ţinutul Bucovinei, "un ţinut cu oameni care gândeau frumos", după cum spune el însuşi. A fost atras de muzică încă din copilărie. La vârsta de 12 ani a învăţat să cânte la chitară, visând să facă parte dintr-o orchestră adevărată. Ilie Micolov - Cine te iubeste
"Până la muzică am fost economist la Direcţia Sanitară a judeţului Suceava. Birou, răspunderi sociale, până la 29 de ani. Atunci s-a ivit portiţa care m-a aruncat în muzică şi despre care eu cred că a fost o deraiere. M-am trezit deodată în artă şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că am putut să fac la fel de bine", scrie artistul pe site-ul său oficial.
O perioadă a fost consilier pe teme muzicale al radioului, a apărut în spectacolele Teatrului "Constantin Tănase" din Bucureşti şi a susţinut turnee alături de formaţia Romanticii.
Ilie Micolov şi-a câştigat popularitatea odată cu piesa "Dragoste la prima vedere", lansată în 1983 pe albumul cu acelaşi titlu. Succesul fulminant al discului a determinat reeditarea lui de circa 20 de ori şi stabilirea unui veritabil record autohton: 600.000 de exemplare vândute.
"A fost un succes de piaţă. Poate că ochii Mariei Tănase - care au fost puşi pe copertă - m-au vegheat şi au făcut ca muzica mea să se vânda atât de bine!", mai spune Ilie Micolov pe site-ul său oficial.
Ulterior, cantautorul inconfundabil pentru vocea cu tonalităţi joase, a mai lansat patru albume, printre care şi unul de country. Printre albumele pe care le-a lansat se numără "Cine te iubeşte", "Din Bucovina - muzica populară", "Ultima noapte de iubire".
